2. Condiţii de transport
2.1 Instrucţiuni privind livrarea coletelor
Pentru transport, pompa de căldură este fixată în fabrică pe un palet şi apoi protejată cu carton. Pentru a
evita deteriorările, pompa de căldură trebuie să fie transportată ambalată pe paletul ei.
Chiar dacă transportul este în sarcina furnizorului, orice echipament poate fi deteriorat în timpul livrării
către client, destinatarul având responsabilitatea de a se asigura de conformitatea livrării. Destinatarul
trebuie să-şi exprime, în scris, rezervele la recepţie, pe borderoul de livrare al transportatorului, în cazul în
care constată degradări ale ambalajului. NU UITAŢI SĂ CONFIRMAŢI PRIN SCRISOARE RECOMANDATĂ
CĂTRE TRANSPORTATOR, ÎN TERMEN DE 48 ORE.
2.2 Instrucţiuni privind depozitarea
Pompa de căldură trebuie depozitată şi deplasată în poziţie verticală, în ambalajul său original. Dacă nu
aceasta este situaţia, nu poate fi pusă în funcţiune imediat. Va fi necesară o întârziere de minimum 24 ore,
înainte de punerea produsului sub tensiune.
2.3 Instrucţiuni privind transferul pompei de căldură pe amplasamentul ei final
La despachetarea produsului şi la transferul de pe paletul original pe amplasamentul final, pompa de căldură
trebuie menţinută în poziţie verticală. Racordurile hidraulice nu sunt concepute pentru a asigura funcţia
mânerului de ridicare, ci din contră: solicitarea ieşirilor şi a intrărilor racordurilor hidraulice cu toată greutatea
pompei poate deteriora definitiv produsul. În acest caz, fabricantul nu răspunde în cazul ruperii.
INTERDICŢIE
271